Manualul teroristilor din decembrie ’89

Luptatorii din "Rezistenta", activati la sfârsitul anului 1989 pentru a salva România socialista aflata în primejdie, au fost preluati cu tot cu misiunile lor de noua putere instalata dupa fuga lui Nicolae Ceausescu. Activistii de partid, membri importanti ai formatiunilor de "Rezistenta", au salvat PCR-ul, având întâietate în activarea Frontului Salvarii Nationale peste tot în tara, si apoi s-au raspândit în noile partide înfiintate, conform instructiunilor avute dinainte de evenimente. În acelasi timp, existenta "teroristilor" si razboiul cu acestia a spalat onoarea unitatilor Armatei, care fusesera implicate în reprimarea demonstrantilor, cu precadere la Timisoara, Bucuresti si Cluj.

La câteva ore de la fuga presedintelui României socialiste, Nicolae Ceausescu, si a sotiei sale din Comitetul Central, în seara de 22 decembrie 1989, deja aparusera "teroristii". În zonele adiacente Pietei din fata Comitetului Central si ale altor locuri importante ale capitalei se tragea, si sintagma "securist - terorist" era tot mai vehiculata.

A doua zi, fenomenul capatase amploare, iar la comandamentul Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA), structura Departamentului Securitatii Sta tului (DSS) specializata în neutralizarea teroristilor, telefonul suna în continuu. Un astfel de telefon semnala prezenta unor teroristi într-un bloc din Piata Iancului, care trageau înspre multimea adunata, si imediat au plecat spre acel loc îmbarcati în ABI opt USLA-si, seful echipajului fiind capitanul Victor Enachioaie.

Ajunsi în zona indicata, din multime a iesit rapid o femeie bine îmbracata, cu unghiile facute si care a început sa urle la USLA-si: "Mi-ati omorât patru copii la Timisoara!". Concomitent, femeia a încercat sa îi bage degetele în ochi sefului de echipaj, dar acesta s-a aparat coborându-si vizeta de la casca speciala. Unii barbati din multime au tras-o pe femeie si au început sa le povesteasca USLA-silor ca se trage. În primul moment, nimeni nu a putut localiza exact de unde se auzeau focurile de arma, cel mai des fiind deslusit un pistol "Carpati". În cele din urma, au observat cum se tragea de pe acoperisul unui bloc de noua etaje si unul dintre luptatori l-a ranit cu un foc pe teroristul respectiv.


TERORISTI ANIHILATI
În câteva minute USLA-sii au urcat la etajele superioare. Când au ajuns la etajul noua si au strigat la o usa sa se deschida, din apartament a început sa se traga spre USLA-si cu automatele. Peretii fiind din BCA, gloantele au trecut prin acestia la vecini. Din fericire, luptatorii se asteptau la riposta si vecinii fusesera avertizati si erau ascunsi în cada de fonta din baie. Unul dintre USLA-si a desfacut broasca de la usa din pozitia culcat si a aruncat o GELA (grenada cu efect luminos si acustic) în apartament. În acelasi timp, colegii sai au intrat si au lichidat doi teroristi. Apoi, USLA-sii, coborând prin balcon la etajul opt, în apartamentul de dedesubt, au mai lichidat înca un terorist.

"Erau toti trei îmbracati în costume închise la culoare, aveau camasi albe si cravata, iar în buzunar am gasit la fiecare doar o batista, câte un bilet de tramvai si cinci lei. Fiecare dintre ei avea un pistol Makarov, un pistol-mitraliera AKM, cu pat rabatabil si un pumnal rabatabil. Ne-a frapat faptul ca era exact armamentul pe care îl aveam si noi la USLA", îsi aminteste unul dintre cei care i-a anihilat pe acesti misteriosi tragatori. La putin timp, a aparut un camion de Armata si cu membri din Garzile Patriotice si au preluat cadavrele. A doua zi, militari MApN au curatat apartamentul si au strâns cartusele trase.


LITERA CARTII
Tragerile pe care le efectuau teroristii din Piata Iancului la 23 decembrie 1989, de pe acoperisul unui bloc, pot fi încadrate fara nici o eroare unei actiuni de "hartuire a inamicului" descrisa în manualul fortelor de "Rezistenta". În 1987, anul în care la Brasov s-a desfasurat revolta muncitorilor, ofiteri ai Armatei care aveau sau urmau sa aiba legatura cu aceasta retea au fost, dupa cum am aratat în articolul precedent, convocati la seminarii secrete de pregatire.

Suportul de curs l-a constituit lucrarea de uz intern "Lupta de rezistenta în mediul urban" (Ed. Militara, 1983), scrisa de col. Constantin Dobânda, col. (r) dr Pavel Ciuhureanu si col. Alexandru Ghelmegeanu. În acest suport de curs se specifica faptul ca "în oras sunt mai usor de pregatit si pus în aplicare forme si procedee de lupta ca: atacul prin surprindere al unor obiective, ambuscadele, hartuirea, deschiderea focului de pe acoperisuri, din cladirile nelocuite sau avariate, din ganguri, din curti, din parcuri si din alte locuri care asigura o buna mascare si protectie, precum si retragerea rapida si fara pierderi".

Daca numaram teroristii lichidati în apartamentele de la etajele superioare ale blocului, cel prezent în punctul de observare de pe acoperis si ranit, apoi disparut, precum si femeia isterica de la intrarea în bloc, care dorea sa creeze o diversiune, iese la iveala exact numarul unui nucleu de rezistenta. Colegii lor din echipa de rezistenta este foarte posibil sa fi avut legatura cu aparitia camionului militar care a preluat cadavrele, fiindca în manual indicatiile sunt precise: "Luptatorii din rezistenta trebuie sa stie ca nu vor fi lasati în voia soartei, uitati, si ca vor primi tot ajutorul posibil din partea tovarasilor, a altor formatiuni; de asemenea, ranitii nu pot fi parasiti pe câmpul de lupta, întreprinzându-se tot ce este posibil spre a fi salvati si evacuati; chiar si mortii vor fi ridicati si înmormântati".


ARMAMENTUL DIN DOTARE
"Planul de seminar - privind pregatirea si ducerea luptei de rezistenta pe teritoriul national vremelnic ocupat de inamic -, elaborat de Statul Major al Garzilor Patriotice existent la Comitetul de partid al unui sector din Bucuresti, dubla carte amintita la convocarea în care s-au instruit ofiterii Armatei în 1987. Aceasta prevedea ca, în domeniul armamentului, «la formatiunile mici va predomina armamentul usor, de gabarit redus: pistoale, pistoale-mitraliera, pusti, carabine, P.S.L., P.M. mitraliere, pusti cu tromblon, cu amortizor de zgomot, A.G., pusti de vânatoare etc.».

De asemenea, se sublinia ca «toti luptatori se doteaza si cu armament alb». Sunt categoriile de armament pe care îl aveau si teroristii din Piata Iancului. Pe lânga acestia, conform unui do cument-sinteza din timpul evenimentelor, parasutistii militari au predat catre Marele Stat Major nu mai putin de 109 teroristi.

Acest document înaintat Marelui Stat Major cuprinde si armamentul capturat de la teroristi. Pe lânga, de exemplu, trei pistoale tip Makarov, un pistol Stecikin, trei pistoale tip Carpati, doua pistoale-mitraliera cal. 7,62 cu teava scurta, 29 de pistoale-mitraliera cu pat rabatabil model 1963, un lansator cartuse semnalizare tip stilou, aparatura de vedere pe timp de noapte, se gasesc si multe arme de vânatoare de diferite calibre si mo dele, multe prevazute cu luneta. Ceea ce este deosebit de important o reprezinta observatia din «Planul de seminar» amintit, aceea ca armamentul «se depoziteaza în locuri sigure, înca din perioada de necesitate sau mobilizare», iar pentru fiecare formatiune exista «mai multe depozite, cu cantitati mici de armament»."


ACOPERIRE PRIN GARZILE PATRIOTICE
Teroristii lichidati în Piata Iancului erau îmbracati într-o tinuta obisnuita pentru locuitorii capitalei. Manualul dupa care au studiat ofiterii Armatei în 1987 spune ca luptatorii trebuie "sa se contopeasca cu masa populatiei". "Planul de seminar" întareste si el acest lucru, aratând ca luptatorii din "Rezistenta" "de regula, vor actiona în uniforma civila", iar "costumatia este adaptata zonei si profesiunilor predominante".

Documentul citat aduce în prim-plan si "necesitatea unor însemne de recunoastere reciproca a luptatorilor" si puncteaza ca "aici trebuie multa inventivitate: un nasture de o anumita culoare, un obiect de podoaba purtat într-un anumit fel, un ornament vestimentar, o anumita tinuta capilara etc.". În timpul evenimentelor din decembrie '89, au aparut dintr-o data barbosii, brasardele tricolore, puloverele etc.

În acelasi timp, documentul reglementeaza si faptul ca luptatorii pot îmbraca uniforme mi litare ale trupelor proprii Garzilor Patriotice, când "formatiunile de rezistenta detin zone libere si se întrevede posibilitatea transformarii lor în unitati militare". La evacuarea trupurilor teroristilor lichidati în Piata Iancului au participat Garzi Patriotice. Mai mult, în decembrie '89 prezenta Garzilor Patriotice sub diferite forme în toata tara a fost masiva, iar din depozitele lor s-au dat arme civililor. Fara îndoiala ca, pe lânga membrii obisnuiti ai Garzilor Patriotice, erau si altii care se foloseau de uniforma si logistica doar ca acoperire.

Sa reliefam faptul ca ministrul Apararii din anul 1989 condusese în trecut Garzile Patriotice. Apoi, un fost loctiitor al sefului Directiei Informatii a Armatei, Alexandru Petricean, a fost loctiitor al sefului de stat major al Garzilor Patriotice din 1970 pâna în 1988. Iar tot la capitolul prezente curioase în fruntea Garzilor Patriotice este si colonelul Corneliu Pîrcalabescu, seful acestora în decembrie 1989, în biroul caruia a murit generalul Vasile Milea. Colonelul fusese transferat cu putin timp înainte, la 9 decembrie 1989, la conducerea Garzilor Patriotice, dupa ce anterior condusese Directia secretariat din MApN si fusese loctiitor politic al comandantului Armatei I, din Bucuresti. În "Planul de seminar" Garzile Patriotice sunt indicate distinct ca beneficiare ale cooperarii cu formatiunile de rezistenta în domenii precum "procurarea si transmiterea de informatii"; "nimicirea unor obiective ale inamicului"; "sprijinirea contraloviturilor", "interzicerea/întârzierea unor actiuni de mare amploare a agresorului", "dezorganizarea conducerii inamicului", "descoperirea momentului pregatirii inamicului pentru trecerea la întrebuintarea armelor de nimicire în masa".

Din investigatiile noastre reiese ca pentru plata colaboratorilor DIA si, prin directie si a membrilor pregatiti din vreme ai "Rezistentei", se puteau invoca prevederile art. 4 din Decretul nr. 61 penru modificarea Decretului nr. 678/1969 privind regimul de paza a frontierei de stat al RSR. Acesta spune ca "luptatorii din subunitatile de garzi patriotice si membrii grupelor de sprijin ale granicerilor, care se evidentiaza în executarea sarcinilor încredintate, pot fi recompensati cu premii în bani sau alta natura de catre Ministerul Apararii Nationale".


SALVAREA ACTIVISTILOR DE PARTID
Buna cooperare dintre formatiunile de rezistenta si Garzile Patriotice era cauzata, structural, de faptul ca factorul politic al vremii era cel mai important. Potrivit Legii nr. 14/1972, legea organizarii apararii nationale a RSR, "Garzile patriotice îsi desfasoara activitatea sub conducerea nemijlocita a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a comandantului suprem al fortelor armate si a organelor locale ale partidului". Or, începând de la echipa de rezistenta, formata din 15-30 de luptatori, în comanda acesteia se gasea un loctiitor politic. Conform manualului dupa care au studiat ofiterii Armatei, "loctiitorii politici pot fi numiti de catre organele locale de partid, din rândurile activistilor de partid din orase, dintre activistii de partid din armata ramasi în spatele frontului sau pot fi alesi în adunarile generale de partid ale luptatorilor comunisti".

Activistii de partid aveau acces si la functia de comandant al subunitatii din "Rezistenta", iar celelalte functii ale subunitatii respective se puteau încadra "prin hotarârea comandantului care se consulta, în acest scop, cu organele locale de partid, cu loctiitorul sau politic, cu alte cadre", iar "daca împrejurarile permit, propunerile pentru ocuparea unor functii se discuta în sedintele biroului organizatiei de partid sau în adunarile gene rale ale comunistilor". Asadar, observam ca regimul lui Nicolae Ceausescu era puternic ancorat în partid si mai ales în activistii PCR din Armata. Încrederea lui Nicolae Ceausescu în aceasta "ramura" a partidului se baza pe faptul ca în anii '50 condusese chiar el politrucii Armatei, iar în 1989 ministru adjunct al Apa rarii si sef al Consiliului politic Superior era fratele sau, gene ralul Ilie Ceausescu. Preocuparile lui Ilie Ceausescu în privinta informatiilor militare erau foarte aplicate. Astfel, conform ge­neralului Ion Talpes, fost sef al SIE si fost consilier prezidential pe probleme de securitate nationala, "la mijlocul anilor '80, Ilie Ceausescu a înfiintat un grup special al Consiliului Politic în încercarea de a revitaliza spionajul militar, fara a avea sau a cere aprobarea Comitetului Central" ("În umbra marelui Hidalgo", vol. 1, Ed. Vivaldi, 2009). Dar fratele dictatorului nu avea de ce se formaliza cu oficializarea la CC a stradaniilor sale pe linia spionajului militar, întrucât colaboratorul sau în domeniu, seful DIA, viceamiralul Stefan Dinu, fusese avansat tot dintre activistii de partid la conducerea serviciului secret al MApN, care coordona "Rezistenta", iar seful Sectiei Militare a Comitetului Central, forul tutelar de partid pentru Armata, Interne si Justitie, era un fost ministru al Apararii, Ion Coman.

De asemenea, Nicolae Ceausescu îsi adu sese aproape un alt fost ministru al Apararii ca secretar al Comitetului Central pentru propaganda, generalul Constantin Olteanu si un alt general, care provenea dintre politrucii Armatei, Ion Dinca, membru în CPEx. Mai mult decât atât, Ilie Ceausescu, cel care în decembrie '89 batea unitatile Armatei sa le spuna militarilor despre iminenta fortarii granitelor, era el însusi un fin cunoscator al luptei de rezistenta. În lucrarea de uz intern pe care o studiau ofiterii MApN în 1987 era indicata ca bibliografie si cartea "Hartuirea în actiunile de lupta duse în razboiul întregului popor pentru apararea patriei" (Ed. Militara, 1982).

Conform manualului studiat de ofiterii MApN, unul dintre obiectivele formatiunilor de rezistenta era organizarea vietii politice în teritoriul vremelnic ocupat. "Una dintre sarcinile permanente, de cea mai mare importanta, ale comitetelor locale de partid si ale organelor conducatoare de partid din miscarea de rezistenta o consideram întarirea permanenta a organizatiilor de partid si ale UTC (...) Formatiunile rezistentei, dând dovada de spirit de initiativa, rezolva de-sine-statator sarcinile ce le stau în fata, orientându-se în raport cu situatia concreta", se arata în lucrarea de uz intern a Armatei.

Iata explicatia pentru care anumiti membri ai esaloanelor 2 si 3, apoi UTC-istii si activistii politici din Armata au înfiintat celulele FSN, apoi au migrat spre toate partidele si au avut ascensiuni fulminante. Cei din Partid si Armata au avut în primul moment nevoie de a putea sa se organizeze, iar aparitia "teroristilor" a fost cu predilectie în locuri unde existau si demonstranti care nu erau în carti si se coagulau ad-hoc. În acelasi timp, si unora si altora le convenea dusmanul comun: "securistii-teroristi". Nu este putin lucru faptul ca unul dintre loctiitorii lui Ilie Ceausescu, generalul Gheorghe Aradavoaice, a devenit "creierul"noului Serviciu de Protectie si Paza.


DIRECTIVA
La convocarea despre care am amintit ca a avut loc în 1987, anul în care la Brasov s-a declansat o revolta a muncitorilor, s-a impus intensificarea pregatirii ofiterilor MApN si "sa nu lipseasca nici un ofiter din nici un stat major de la aceste activi tati". Aceasta pregatire trebuia sa aiba loc în "doi ani din cei cinci, cât prevede directiva", iar cursantii, care proveneau din Statul Major al Garzilor Patriotice dintr-un sector al capitalei, erau informati ca "preocuparile statului nostru major sunt mai vechi si au parcurs mai multe etape". Conform legilor, lupta de rezistenta se pregatea prin Directiva operativa sau ordinul comandantului suprem, Nicolae Ceausescu. Era ultima sa solutie.


PAROLE PRIN RADIO SI TELEVIZIUNE
Asigurarea comunicatiilor luptatorilor din "Rezistenta" era considerata foarte importanta. În "Planul de seminar" dupa care au învatat ofiterii MApN erau inventariate în acest sens "legaturile cu fir, îndeosebi în Punctele de Comanda, legaturile prin mijloace mobile; casute postale de legatura; parole de recunoas tere si semne discrete, contactul personal, porumbei calatori".

În mod special este evidentiat în documentul citat faptul ca "semnale cu parola sunt transmise de posturile centrale de radio si televiziune". În decembrie '89, mai ales televiziunea, cât si radioul au fost folosite pentru tot felul de chemari, aparitii de personaje, mesaje bizare etc. Printre procedeele de culegere a informatiilor folosite de catre "Rezistenta", documentul amintit are în vedere si "interceptarea convorbirilor inamicului", fapt care implica existenta, din vreme, a aparaturii necesare pentru realizarea misiunii.

În timpul Revolutiei, teroristii actionau ca si cum ar fi avut acces la comunicatiile unitatilor militare obisnuite, precum si ale altor institutii. Regulile de angajare în lupta erau si ele mentionate în manualul de uz intern. "Cunoscând ca formatiunile de rezistenta urbane organizeaza si executa ambuscade independent, la o anumita departare unele de altele, este necesar ca fiecare sa-si realizeze propria cercetare cu elementele de care dispune. Formatiunile de rezistenta pot trimite câte o echipa de cercetare la o distanta de 400-500 m si mai mult fata de locul ambuscadei", se zice în manual.

Mai trebuie spus ca în conformitate cu "Planul de seminar" pentru transmiterea de informatii era planificat faptul ca luptatorii din "Rezistenta" sa colaboreze cu cercetasii din unitatile Armatei. "Rezistenta" mai sustinea în aceasta privinta "sprijinirea unor actiuni dificile (diversiunea)" si "ducerea în comun a unor actiuni". Un alt mit al celor 20 de ani spune ca mai peste tot au aparut cercetasii Batalionului 404 din Buzau. Dar acest lucru a fost iarasi doar o legenda, cea mai la îndemâna din cauza renumelui batalionului în care se si instruisera multi cercetasi, lansata pentru a se ascunde activitatea altor structuri de cercetare ale Armatei, cu misiuni bine trasate anterior. La nivelul anului 1989 exista câte o companie de cercetare în dispozitivul inamic la nivelul fiecarei dintre cele patru Armate ale RSR, câte un batalion de cercetare la fiecare divizie si o companie la nivel de regiment.


MISIUNILE "REZISTENTEI"
Ofiterii MApN convocati în 1987 la pregatire în domeniul "Rezistentei" au învatat, potrivit "Planului de seminar", ca unul dintre scopurile luptei de profil este "crearea unei stari permanente de neliniste si nesiguranta pentru agresor". Pornind de la acesta, documentul enumara misiunile formatiunilor speciale, precum: "culegerea de informatii despre inamic; dezorganizarea conducerii inamicului; paralizarea, îngreunarea sau interzicerea executarii transporturilor de catre inamic; distrugerea depozitelor; distrugerea aerodromurilor; dezorganizarea sistemului de aparare antiaeriana".

În decembrie '89, "teroristii" aratau, prin actiunile lor, ca sunt foarte familiarizati cu porturile, aeroporturile, cu functionarea apararii antiaeriene, carora le erau semnalate invazii de escadrile întregi, cu sistemul de transporturi feroviar si rutier. De asemenea, în lucrarea de uz intern pe care o ofiterii MApN o foloseau ca suport de curs este precizat ca, în organizarea actiunilor de rezistenta în mediul urban se ia ca masura "folosirea cu pricepere a lucrarilor subterane si adaposturile pentru protectia personalului si a stocurilor de materiale".

În acest domeniu, suportul de curs are chiar un subcapitol, "Ducerea luptei în subte ran" în care se subliniaza ca "spatiul subteran ar putea fi folosit ca adapost permanent pentru luptatorii din rezistenta, în acest caz, poate fi amenajat în mod corespunzator, asigurându-se mai multe intrari si iesiri, în strazi diferite". Mai departe, se puncteaza ca "actiunile desfasurate în aceste conditii, coro borate de la suprafata, creeaza un climat de nesuportat pentru ocupant si pot paraliza activitatile militare si economice din zona în care se desfasoara".

În decembrie '89, nalucile care foloseau tunele capitalei si ale altor orase devenisera deja un mit. Dar membrii retelei de "Rezistenta" erau antrenati, conform manualului, si pentru "participarea la actiunile de rezistenta nearmata si mobilizarea maselor la astfel de actiuni (greve, demonstratii, nesupunere, neprezentare la lucru etc.), dar si pentru "actiuni de propaganda în rândurile populatiei orasului (distribuirea manifestelor, foilor volante, ziarelor, brosurilor si altor materiale)". În perioada Revolutiei si luni întregi apoi s-au propagat zvonuri, au aparut si disparut foi volante, au avut loc demonstratii.

Sursa: jurnalul.ro

Cel mai pazit secret referitor la evenimentele din decembrie '89 a ramas vreme de 20 de ani cine au fost teroristii.

Fantomaticele prezente ale celor denumiti în acele zile, generic, "teroristii", au tinut sub foc locuri si institutii, au lansat zvonuri si au indus haos si spaima atât în rândurile populatiei, dar si ale militarilor.

Suntem astazi dupa ani de investigatii jurnalistice în masura sa va prezentam cine erau acestia, cum erau organizati si ce misiuni aveau. Este vorba de luptatorii din "Rezistenta", care erau pregatiti din timp sa actioneze în clandestinitate si chiar independent de unitatile obisnuite ale Armatei, în cazul unei iminente invazii straine a teritoriului national.

Reteaua ultrasecreta a acestor luptatori a fost atunci activata. Nimeni nu a dorit sa îi indice pe "teroristi" pâna acum si au ocolit adevarul dintr-un motiv foarte simplu: sunt peste tot, sunt printre noi, sunt de diferite profesii, femei si barbati, intelectuali, muncitori si agricultori, tineri si oameni în vârsta.

Numarul lor ajungea la aproximativ 1.000 pentru fiecare judet. Din 1989 si pâna în prezent au înfiintat partide politice si filiale ale acestora, au intrat în afaceri si în mediul institutional al statului, alcatuind o structura de nepatruns. A fost si pretul tacerii lor, fiindca în decembrie '89 au fost folositi, dupa cum s-au simtit unii dintre ei.

Apararea României Socialiste era or ganizata în jurul conceptului de "razboi al întregului popor", iar rolul central în organizarea acesteia îi revenea partidului unic.

În Legea nr. 14/1972 care reglementa organizarea apararii nationale a RSR, la articolul 18, se specifica telegrafic faptul ca printre atributiile care le aveau consiliile locale de aparare de la nivelul judetelor, municipiilor, sectoarelor si municipiului Bucuresti, orase si comune era si "constituie si pregatesc unitati, subunitati si grupuri ale luptei de rezistenta în conditiile ducerii actiunilor de lupta pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic si conduc actiunile acestora în timp de razboi".

Dar referintele publice despre aceste structuri de rezistenta nu existau. În schimb, militarii contabilizau doctrinar aceste forte, alaturi de Armata, trupele Ministerului de Interne, garzile patriotice, detasamentele de tineret, formatiunile de aparare civila si for ma ti u nile Crucii Rosii. Conform generalilor Ion Gheorghe si Corneliu Soare, care pre zinta structura sistemului apararii na ti o nale de la acea vreme în lucrarea lor "Doc trina militara româneasca 1968-1989" (Ed. Militara, 1999), formatiunile de rezistenta, inexistente în timp de pace, se preconiza a fi organizate la razboi, pentru a duce actiuni de lupta pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic.


RETEAUA "R"
Într-un interviu acordat Jurnalului Na ti o nal în urma cu câtiva ani, colonelul Remus Ghergulescu, comandant în anul 1989 al Batalionului 404 Cercetare prin parasutare în dispozitivul inamic - unitatea de forte speciale a Armatei din acea vreme, a vorbit pentru prima data dupa 1989 despre existenta acestor formatiuni de rezistenta.

"La nivelul MApN pentru constituirea fortelor de rezistenta în cadrul «razboiului întregului popor», doctrina de atunci, erau selectionati re zer visti care majoritatea îsi sa tisfaceau stagiul militar în unitati si subunitati de cercetare a trupelor de la diverse esaloane", spunea ofiterul. "Am aceasta convingere, deoarece în unele situatii în care mergeam la Centrul Militar Judetean pentru a-mi actualiza situatia rezervistilor, ce urmau sa fie mobilizati în caz de mobilizare, unii dintre ei erau scosi din evidentele unitatii si transferati în mapa «R». Care si pentru Centrul Militar era o necunoscuta. Aceasta înseamna ca în situatii de mobilizare se creau structuri conduse de alte structuri din organigrama MApN", îsi întarea Remus Ghergulescu afirmatiile.

Totodata, cercetasul a rememorat o discutie pe care a avut-o în 1990 cu generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major în decembrie 1989, care era contrariat de activarea retelei în timpul evenimentelor. "Venind vorba despre «teroristi» si-a exprimat convingerea ca «unele structuri pregatite pentru a actiona în urma unei interventii straine au fost activate», dar nu îsi explica cum si de catre cine, deoarece mapele referitoare la aceste planuri le-a gasit, ulterior, intacte, sigilate, în fisetul din biroul pe care îl avea în sediul MApN", ne-a spus colonelul.

Referiri la aceasta retea secreta a avut si colonelul Anghel Constantinescu, ofiter în "centrala" Directiei Informatii din Marele Stat Major (DIA) în decembrie '89, într-o autobiografie a sa. "Este incredibil cum aproape nimeni nu a înteles actiunile diversioniste ale celor de pe statul «R» din care sunt convins ca faceau parte si destui cercetasi care s-au instruit în cadrul Batalionului 404 Cercetare cu câtiva ani în urma", spunea regretatul ofiter-cercetas.


CENTRUL DE COMANDA
Degeaba se întreba generalul Stefan Gusa cum de a gasit în fisetul sau mapele cu evidenta luptatorilor din "Rezistenta" intacte si sigilate, întrucât la acestea aveau în primul rând acces cei care o coordonau. Asadar, la centrele militare judetene se centralizau într-un dosar special acesti luptatori, iar pe dosar era scris "R".

La acest dosar nu avea acces decât comandantul Centrului Militar Judetean, în documentele caruia era pastrat. Mai departe, dosarul era scos doar la ordin si în momentul în care avea nevoie ofiterul însarcinat de la Bucuresti cu aceasta problema. Întreaga Retea "R" era coordonata de Directia Informatii din Marele Stat Major (DIA) si, fireste, la nivelul conducerii acesteia evidenta luptatorilor din "Rezistenta" era tinuta strict.

Pavel Corut, seful Biroului Contraspionaj din DIA între 1985-1989, a descris si mai în amanunt senatorilor din Comisia care investiga evenimentele din 1989 organizarea acestei retele. "În afara de Securitate, pe teritoriul României se afla si Reteaua 246 a Directiei Informatii a MstM despre care banuiesc ca va vorbi amiralul Dinu Stefan. Reteaua 246 - Interna a fost creata în 1975 pentru a preveni invadarea României fara posibilitatea de riposta.

Invadarea putea sa fie din orice directie. Nu s-a facut împotriva unui anumit inamic. Dupa evenimentele din 1968, când tensiunile dintre România si URSS au fost mari, s-a luat hotarârea ca pe întregul teritoriu românesc sa se creeze grupuri speciale de cercetasi ascunsi care sa ramâna pe teritoriul vremelnic ocupat, sub conducerea unei rezidente si în caz de ocupare sa desfasoare activitati de culegere de informatii si de transmitere catre MstM. Aceasta era Reteaua 246. Ea era condusa de rezidenti din Directia Informatii, Sectia a II-a, prin ofiteri activi în rezidenta, ori cercetasi rezervisti din rândul ofiterilor, subofiterilor si sergentilor.

În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a ramas neafectat, pentru ca Securitatea - prin diversiune - a fost blocata si a încetat sa mai culeaga informatii pe data de 22 decembrie", a spus Pavel Corut. Dupa cum reiese din aceeasi stenograma nr. 46/14.02.1994, Pavel Corut a aratat ca unitatea era condusa de colonelul Sarpe Paul, adjunctul operativ al sefului DIA, iar Spataru Dumitru si Bobei Zaharia erau sefii retelei propriu-zise. Totodata, ofiterul a precizat ca la 17 decembrie au plecat în teritoriu astfel: la Timisoara, mr. Plesan Dumitru, în Ardeal - Cluj, Bistrita, col. Vasile Pastravanu, în Moldova - cpt. Tohan Nicusor. Din investigatiile noastre jurnalistice un singur lucru este în dubiu, acela ca denumirea retelei era "246". Varianta corecta pare a fi "236".

ORGANIZAREA "REZISTENTEI"
În cursul anului 1987, dupa revolta muncitorilor de la Brasov, ofiteri din diferite structuri ale Armatei au început sa fie convocati pentru a fi instruiti în ceea ce priveste formatiunile de rezistenta. Majoritatea acestor ofiteri aveau sau urmau sa aiba atributii în conlucrarea cu reteaua secreta. Nu în tâm plator, multi dintre ofiteri fusesera deja detasati la Garzile Patriotice, pentru ca acestea erau acoperirea perfecta pentru luptatorii care erau încadrati în "Rezistenta".

Un document secret la acea vreme elaborat de Statul Major al Garzilor Patriotice existent la Comitetul de partid al unui sector din Bucuresti dupa care au învatat militarii este chiar "Planul de seminar - privind pregatirea si ducerea luptei de rezistenta pe teritoriul national vremelnic ocupat de inamic". Astfel, ca organizarea si încadrarea formatiunilor de rezistenta au ca principii de baza: conducerea de partid a acestor formatiuni, conspirativitatea, voluntariatul si principiul teritorial.

În documentul respectiv se face distinctia clara între organizarea unitatilor militare si cele ale formatiunilor de rezistenta, cerinta primordiala fiind "înlaturarea sablonismului" si o structura foarte mobila pentru cele din urma. Daca pentru zonele de câmpie si în localitati erau vizate sa predomine formatiuni mici, pentru cele de deal, munte si delta erau preconizate formatiuni de rezistenta puternice.

Conform documentului, structura organizatorica a formatiunilor de rezistenta cuprindea: organe de conducere, formatiuni de rezistenta înarmate si formatiuni de sprijin. În privinta formatiunilor înarmate, documentul secret arata ca nucleul de rezistenta era localizat la nivelul fiecarui sat, în orase, întreprinderi, cartiere, din trei-cinci oameni desemnati în perioada de necesitate, iar acesti oameni reprezentau viitorii comandanti.

Pe structura nucleului de rezistenta se constituia echipa de rezistenta, formata din 15-30 de luptatori si mai multi. Aceasta echipa de rezistenta avea în compunere un comandant, un loc ti itor politic, un loctiitor comandant si doua-trei grupe a câte cinci luptatori. Unele echipe puteau fi specializate în probleme de cercetare - informare, minare - distrugeri, transmisiuni, armament, propaganda etc.

Planul de seminar mai specifica faptul ca echipele de rezistenta se formau pe comune, întreprinderi, cartiere, iar într-un judet erau între 70-90 de echipe, totalizând 1.000-2.000 de luptatori. Mai multe echipe de rezistenta formau grupul de rezistenta, cu 100-150 de luptatori. La rândul sau, grupul de rezistenta avea comandament, un loctiitor politic si stat major. Apoi, trei-cinci grupuri de rezistenta si echipe independente, adica 500-700 de lup ta tori în faza initiala, alcatuiau detasamentul de rezistenta. Acesta avea ca arie de operatii o zona geografica distincta sau un oras cu împrejurimile sale. Esalonul superior al detasamentului era gruparea de rezistenta si brigada de rezistenta.


OAMENII RETELEI
Telurile membrilor retelei de "Rezistenta" vizau actiuni de informatii, diversiune, propaganda, sabotaje îndreptate împotriva fortelor straine, în conditiile în care acestea ocupau întregul teritoriu sau anumite parti ale României. Cei pregatiti sa ramâna în aceste zone ocupate de inamic aveau diferite profesii, erau si tineri si oameni în vârsta, si intelectuali, dar si muncitori si agricultori, abil mascati si gata sa fie activati prin anumite semnale, parole etc.

"Planul de seminar" pe care l-am amintit trece în revista calitatile pe care trebuia sa le îndeplineasca luptatorii din rezistenta. Printre acestea sunt enuntate "devotamentul fata de patrie si ura neîmpacata fata de dusmani", "spirit de sacrificiu, tarie morala, capacitate de a rezista în cazul în care sunt capturati" si "cunoasterea politicii partidului nostru si traducerea ei în viata în teritoriul vremelnic ocupat".

Calitatile fizice avute în vedere erau "rezistenta la eforturi fizice prelungite, la intemperii, calitati atle tice, de lupta corp la corp, alpinist, îno tator, schior; sa poata duce în spate cel putin 40 de kilograme". În acelasi timp, calitatile militare ale unui luptator în rezistenta erau "bun cunoscator ai armamentului si tehnicii, tragatori de elita, bun cercetas, vigilenta si respectarea re gulilor de conspirativitate, sa poata folosi mijloace explozive si de transmisiuni, sa poata actiona usor noaptea".


MOTIVELE ACTIVARII "REZISTENTEI"
În decursul anului 1989, informatiile privind schim barile din Europa de Est si care erau preconizate sa ajunga si în România curgeau întruna la Bucuresti. Însusi viceamiralul Stefan Dinu, seful DIA, care, dupa cum am vazut coordona si formatiunile de rezistenta, ne-a prezentat într-un interviu acordat Jurnalului Na ti onal detaliile uneia dintre informarile primite de el de la atasatul militar la Belgrad, în octombrie 1989.

"Fostul meu omolog iugoslav general locotenent Geor gio Iovicic l-a invitat pe atasatul militar român la Belgrad, colonel Manea Dumitru pentru a-i face o in formare cu unele probleme de un deosebit interes pentru tara noastra. Dupa ce si-a justificat initiativa ca o dovada a prieteniei traditionale si a obligatiilor de reciprocitate statornicite între tarile noastre, generalul iugoslav a solicitat sa se comunice la Bucuresti despre existenta unor planuri care vizau rasturnarea regimului politic din România.

Sursele din care pro ve neau informatiile nu ne erau dezvaluite. Totusi, ni s-a dat a întelege ca datele au fost obtinute din capitalele unor tari vecine noua, ca Budapesta, Sofia si Moscova unde el personal facuse recent o calatorie în circuit. Din contactele avute cu mediile militare si politico-militare din aceste tari rezulta ca la o data foarte apropiata, în România urma sa aiba loc unele actiuni destabilizatoare", ne-a spus viceamiralul. Ge ne ralul sârb a mentionat României socialiste, conform sefului DIA, "ca vor fi organizate mai întâi pa trun derea unor grupuri de indivizi pregatiti special, care sub acoperirea de turisti, veniti la neamuri sau prieteni, la momentul potrivit vor provoca tulburari si panica în rândul populatiei îndemnând la revolta si nesupunere fata de autoritatile românesti".

Mai de par te, Belgradul arata ca planul avea doua etape. "În prima etapa se avea în vedere declansarea de agitatii si tulburari în orasele de granita a caror populatie, fiind neomogena si având un mai larg acces la mediile de informare straine, era apreciata mai vulnerabi la si deci mai decisa sa înlature regimul politic din România. În a doua etapa se avea în vedere extinderea revoltelor în marile localitati din interiorul tarii. Au to rii provocarilor contau în primul rând pe starea de ne multumire generalizata a societatii românesti ajunsa la limita, careia nu-i mai trebuia din afara de cât un mic impuls pentru a declansa o revolta la nivel national", l-a avertizat pe seful DIA omologul sârb.


"VIRUSAREA" RETELEI
Informarea venita de la generalul sârb, coroborata cu altele de o aceeasi gravitate, a condus la apelarea si la solutia ultima, Reteaua de "Rezistenta". Dupa fuga lui Nicolae Ceausescu, conducerea Armatei nu avea cum sa nu cunoasca existenta luptatorilor. Iar acest lucru este evident din ceea ce declara generalul Victor Stanculescu, ministru al Apararii din ziua de 22 decembrie '89, cel care a preluat acest portofoliul dupa moartea generalului Vasile Milea.

"Contam pe o schimbare radicala si stiam ca erau pregatite aparari ale lui Ceausescu, în cadrul luptei întregului popor, zisa, în spate, daca suntem ocupati de rusi, ca rusii erau principala amenintare. Din '68 asta a fost ina micul", i-a declarat generalul scriitorului Alex Mihai Stoenescu într-un dialog relatat în cartea "În sfârsit adevarul..." (Ed. RAO, 2009).

Însa, chiar în dupa-amiaza de 22 decembrie '89 a fost anuntat la televiziune ca ministru al Apararii al noului regim, generalul Nicolae Militaru, agent dovedit al GRU - serviciul de informatii al Armatei Rosii, iar numirea a fost oficiala prin Decretul nr. 3 din 26 decembrie 1989 semnat de presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale, Ion Iliescu.

Generalul Nicolae Militaru, care avusese înainte de a fi trecut în rezerva pentru legaturile sale cu sovieticii functii înalte în Armata, cunostea despre existenta retelei. De asemenea, este foarte probabil ca, înca dinainte de activarea retelei, aceasta sa fi fost "virusata" de GRU. În fond, formatiunile de rezistenta erau concepute si dupa modelul sovietic al partizanilor, care actionasera în al doilea razboi mondial împotriva Germaniei naziste, iar GRU nu putea neglija o retea înfiintata mai ales pentru riposta îndreptata împotriva Armatei Rosii, în cazul unor operatiuni ale acesteia în România.

Nu este exclusa nici posibilitatea unei cooperari secrete dintre comanda sau anumite componente DIA si GRU, pentru realizarea agendei de reformare gorbaciovista a tarilor Tratatului de la Varsovia. Odata pornit mecanismul activarii luptatorilor din "Rezistenta", care aveau dinainte stabilite locuri de observatie, de tragere, depozite secrete de armament, parole de recunoastere si misiuni de executat, acesta a devenit complicat de oprit.

Sursa: jurnalul.ro

Urmeaza manualul teroristului din 89'

"Petarda fericirii noastre" o teza falsa a Securitatii

Organizarea mitingului din 21 decembrie, destinat sa-i gadile lui Nicolae Ceausescu inca o data orgoliul, ranit de forta manifestatiilor de la Timisoara, a fost o greseala fatala dictatorului, considera profesorul american Richard Andrew Hall. Acesta a studiat in amanunt istoria Revolutiei romane, iar de cativa ani unele dintre analizele sale ajung si pe masa CIA.

In timpul ultimului sau discurs, din 21 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu a rostit de 17 ori cuvantul "Alo!", de sase ori apelativul


"Tovarasi!" si de patru ori indemnul "Asezati-va linistiti!". Luat prin surprindere de rumoarea ce se produsese in piata in timpul mitingului pe care-l comandase si de primele scandari care-i cereau debarcarea de la fraiele tarii, dictatorul a ramas, pentru cateva secunde, total derutat. Ordonase ca mitingul sa fie transmis in direct la televiziune si la radio, asa ca milioane de romani vedeau la televizor un Ceausescu speriat si confuz. Pana la acel moment, dictatorul reusise sa rosteasca doar cateva fraze, sa-i salute pe cei prezenti si sa le multumeasca organizatorilor

mitingului proceausist.

"Doresc, de asemenea, sa adresez multumiri initiatorilor si organizatorilor acestei mari manifestari populare din Bucuresti, considerand aceasta ca o…", a spus Ceausescu, fara insa a reusi sa-si termine fraza din cauza tipetelor din multime.
Jumatatea feminina a cuplului dictatorial s-a aratat cu totul indignata de semnele de nesupunere ale muncitorilor adusi de la fabricile din Bucuresti: "Liniste, ce e cu voi?!". Concluzia a tras-o insa tot Nicolae Ceausescu: "Asta-i o provocare!".
Acest miting organizat de comunisti pentru adulatia lui Nicolae Ceausescu a vestit sfarsitul regimului, este de parere profesorul american Richard Andrew Hall, in prezent analist pentru CIA, care a studiat istoria Revolutiei Romane timp de cativa ani.


In dimineata zilei de 21 decembrie 1989, regimul nu mai stapanea situatia din Timisoara si incepea sa piarda controlul si in Lugoj si Cugir, scrie Richard Andrew Hall in teza sa de doctorat, "Rescrierea istoriei Revolutiei. Triumful revizionismului securist in Romania". "Iluzia lui Nicolae Ceausescu ca era invincibil a dus la imposibilitatea regimului de a restabili controlul. Tirada atatatoare si dezlanata a lui Ceausescu transmisa la televiziunea nationala a semanat panica printre cei care se uitau la televizor", spune Hall. Acesta explica faptul ca multi bucuresteni nici nu stiau exact ce se intamplase la Timisoara. Discursul lui Ceausescu le-a dat insa de inteles ca situatia era grava pentru dictator.


"Daca e atat de agitat, au concluzionat ei, atunci ceva serios trebuie sa se fi intamplat la Timisoara", considera Hall. Liderul ceausist ordonase convocarea a aproape 100.000 de muncitori de la principalele fabrici din Bucuresti, care au fost "manati" in fata cladirii Comitetului Central pentru a fi prezenti la discursul dictatorului, pregatiti cu lozinci propagandiste si portrete ale cuplului Ceausescu. Dictatorul vorbea insa doar de cateva minute cand o rumoare neidentificata in multime l-a fortat sa-si intrerupa propozitia. "In acel moment a realizat prostia de a fi insistat ca discursul sau sa fie transmis in direct la radio si la televizor. Inainte ca releele televiziunii si radioului sa fie intrerupte, audienta nationala a putut auzi strigate precum «Jos Ceausescu!», «Criminalule!» si «Timisoara, Timisoara!»."

A cui a fost ideea mitingului?
Desi Ceausescu a reusit sa-si continue discursul si sa promita cresterea pensiilor si a alocatiilor pentru copii, efectul asupra populatiei care privea la televizor avusese deja loc. "Camerele de televiziune surprinsesera expresia de impietrire si de confuzie a lui Ceausescu", noteaza expertul american. Acesta precizeaza ca nu se poate sti cat a contat imaginea unui Ceausescu inspaimantat, care incearca timp de cateva minute sa calmeze multimea, dar este de parere ca acel moment de slabiciune, de neimaginat pana atunci, a fost un punct-cheie al Revolutiei, iar "demonstratiile impotriva regimului s-au inmultit in principalale orase din Transilvania – Brasov, Sibiu, Cluj si Targu-Mures –, in dupa-amiaza zilei de 21 decembrie".


Importanta pe care a capatat-o mitingul in desfasurarea protestelor a ridicat intrebarea referitoare la cine l-a sfatuit pe Nicolae Ceausescu sa ceara o astfel de adunare intr-un moment atat de sensibil. Potrivit lui Hall, articole din presa de dupa 1990 il dadeau "vinovat" pentru aceasta greseala colosala pe Gogu Radulescu, membru CPEx. "Este insa greu de crezut ca Nicolae Ceausescu avea nevoie de incurajarea lui Radulescu pentru convocarea unui asemenea miting. Pare mai degraba o idee a mintii de copil a lui Ceausescu si, ca de obicei, membrii docili ai CPEx nu au indraznit sa-l contrazica", opineaza Hall, care caracterizeaza decizia liderului comunist drept una "pripita, instinctiva si prea increzatoare". Specialistul respinge astfel una dintre teoriile conspiratiei despre Revolutie, potrivit careia o anumita factiune a Securitatii s-ar fi aflat in spatele detronarii lui Ceausescu.

"Petarda fericirii noastre"
"Vinovata" pentru crearea haosului din timpul mitingului din fata Comitetului Central ar fi fost o petarda aruncata in multime, potrivit mai multor surse citate de Hall in teza sa. O astfel de sursa este raportul primei comisii senatoriale care a investigat evenimentele din decembrie 1989, potrivit caruia, "in timp ce vorbea Ceausescu, s-a auzit o explozie si s-a creat agitatie". Richard Hall face referire si la ideea promovata de Securitate, potrivit careia aruncarea acelei petarde ar fi fost parte a unui complot de rasturnare a regimului ceausist: "Inca o data, Securitatea incearca sa nege spontaneitatea revoltei anticeausiste. (…) Raportul SRI din 1994 sugereaza ca (…) panica multimii a fost cauzata de transmisia de ultrasunete si de faptul ca protestatari neidentificati ii impungeau pe demonstranti cu tepuse din otel in timp ce strigau «Fugiti, ne omoara!» si «Vin tancurile!».


Pe de alta parte, mentioneaza autorul, presa opozitiei scria in 1993 ca ofiteri ai Securitatii care ar fi premeditat caderea lui Ceausescu ar fi aruncat petarde pentru a atata multimea impotriva acestuia. Hall respinge ambele teorii si spune ca agitatia de la miting are o explicatie simpla. In mai multe puncte ale orasului se stransesera protestatari care veneau in grupuri spre miting, unii incercand sa patrunda in multime. In incercarea de a-i tine departe, fortele de ordine, inclusiv cele de la Securitate, au folosit petarde si gaze lacrimogene care au deteriorat situatia din piata. "Este posibil ca petarda, pe care multi romani o numesc «petarda fericirii noastre», sa fi fost aruncata de Securitate, dar e greu de crezut ca a fost un gest impotriva dictatorului, ci mai degraba o incercare de a impiedica protestatarii sa intre in piata sau de a dezorienta multimea si de a acoperi sloganele anticeausiste", concluzioneaza analistul Richard Hall.

Andreea Pocotila - RomaniaLibera.ro

După 20 de ani de la Revoluţie, cei mai mulţi dintre vinovaţi nu au răspuns în faţa legii

Revoluţie, revoltă, lovitură de stat! Orice nume au purtat evenimentele din decembrie 1989, cert este doar că cei mai mulţi dintre vinovaţii pentru morţii şi răniţii de atunci nu au răspuns în faţa legii.

Virgil Măgureanu a declarat că dosarul lui Ion Iliescu a fost distrus imediat după revoluţie.

4.495 de dosare cu subiectul "Revoluţia din 1989" au fost deschise de procurorii militari, 2.894 în Bucureşti şi 1.601 în restul ţării. Alte 52 de anchete referitoare la morţii şi răniţii de după 22 decembrie au fost iniţiate de procurorii civili. Însă doar 112 cazuri s-au încheiat cu rechizitorii, ceea ce a făcut ca 245 inculpaţi să ajungă în sala de tribunal. 69 dintre aceştia au fost civili, şi de aproape 3 ori mai mulţi au fost militari.

Ministerul Public inventariază în acest fel judecarea şi condamnarea la moarte a dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu în ziua de Crăciun 1989, deşi dosarul deschis pe numele lor a fost primul înregistrat în 1990 . Procurorul militar Dan Voinea a fost a fost cel care a gestionat această anchetă. Acelaşi procuror a lipit, după 15 ani de la revoluţie, 137 de dosare şi a pus sub acuzare 102 persoane, însă 95 dintre acestea nu au aflat nici până acum acest lucru. În alte dosare Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ion Dincă şi Manea Mănescu au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Generalul Andruţa Nicolae Ceauşescu, fratele dictatorului, a primit 15 ani de închisoare drept pedeapsă pentru că ar fi ordonat deschiderea focului în piaţa Universităţii. Nicu Ceauşescu, Ion Coman -fost secretar CC al PCR, Ilie Matei-fost secretar CC al PCR, Cornel Pacoste-fost viceprim-ministru şi Radu Bălan-fost prim-secretar al Comitetului judeţean de partid Timiş, au fost toţi cercetaţi pentru genocid.

Procesele verbale ale anchetelor făcute până acum arată că procurorii şi poliţiştii care au lucrat la aceste dosare au audiat 41.000 de victime şi martori, au făcut 3.500 de constatări medico-legale, 1.100 expertize balistice, aproximativ 10.000 de investigaţii în teren şi 1000 de cercetări la faţa locului. Şi nu s-a terminat!

Două dosare mamut, unul cu peste 1.000 de volume şi care reunesc anchetele rămase despre revoluţie se află încă în cercetare. Cele mai multe dintre fapte s-au prescris deja, dar au rămas în picioare acuzaţiile de genocid şi subminare a puterii de stat - extrem de greu de demonstrat.

Cert este că în urmă cu două săptămâni, România a primit prima condamnare la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Statul român va trebui să plătească 20.000 de euro pentru că România a încălcat dreptul la viaţă, nefăcând o anchetă judicioasă şi tergiversând procesul penal. Plângerea a fost făcută de patru dintre urmaşii unor timişoreni răniţi şi chiar ucişi în decembrie 1989. Aceştia ceruseră iniţial daune cuprinse între 200.000 de euro şi aproape 1 milion şi jumătate de euro.
Sursa Stiri.Botosani.ro

20 de ani de la Revolutie: A meritat sacrificiul disidentilor anti-comunisti?

Intrebarea este formulata de postul de radio Deutsche Welle, si adresata, in premiera, mai multor fosti disidenti anti-comunisti din 6 tari est europene care au experimentat catastrofa comunismului. Initiativa Deutsche Welle are loc in contextul aniversarii caderii comunismului in Europa de Est. ''Au trecut 20 de ani'', isi aminteste Deutsche Welle. ''Demografic vorbind, anul acesta se naste prima generatie cu adevarat libera dupa revolutiile anticomuniste din Estul Europei. Libertatea acestei generatii a avut insa un pret: sacrificiul acelor oameni pe care azi ii numim 'fosti disidenti'. Pentru prima data, un proiect multimedia reuseste sa reuneasca 12 dintre cei mai importanti fosti disidenti europeni si ii confrunta cu intrebarea: 'A meritat?''', scrie Deutsche Welle pe site-ul sau. (Desigur, la aceasta intrebare au dreptul moral sa dea un raspuns numai disidentii si luptatorii anti-comunisti, numai aceia care au avut curajul sa se ridice impotriva comunismului. Fara sa indraznim sa ne substituim fostilor disidenti, consideram ca felul in care arata Romania astazi, la 20 de ani de la Revolutie, cu toate problemele ei ce par sa nu se mai sfarseasca, dovedeste ca "a meritat" - n.red.). Sursa - ziua.net
Voi ce parere aveti... a meritat?